Pe scurt, istoria mea în fotografie se rezumă cam așa:

Primul contact cu un aparat foto a fost în urmă cu vreo 30 de ani când am început să mă joc cu un Smena din casa părintească. Nu știam nimic despre lumea foto, nici legat de tehnică, nici de reguli de încadrare, așa că eram doar un copil care făcea poze…

Fotografiatul a venit întâmplător

10 ani mai târziu, în presa auto, revistele la care am lucrat la început nu aveau fotografi angajați full time, așa că uneori trebuia să tragem la sorți noi redactorii ca să aflăm pe cine cade obligația să pozeze o anumită mașină. De câteva ori am tras și eu paiul scurt iar momentul decisiv a fost când a trebuit să merg să fotografiez o trupă rock căreia i se lua interviu pentru revistă (auto!). M-am simțit ca un miel trimis în cușca leilor – eram complet nepregătit și fără experiență. Până la un punct, când mi-a venit ideea să-i fotografiez de sus. Una dintre pozele respective a fost atât de apreciată de către art-directorul revistei încât a decretat că doar eu mai am voie să merg să fotografiez, pentru că sunt singurul redactor cu simț foto artistic!?! Mi s-a părut stupid, pentru că eu eram redactor și nu fotograf, dar m-am conformat… Și pentru că foamea vine mâncând, am prins repede gustul fotografiatului. A urmat trecerea în televizune, iar la emisiunea al cărei producător eram, toți cei trei cameramani erau la bază fotografi. De multe ori veneau la filmări cu propriile aparate pe care eu le subtilizam și plecam aiurea pe câmpii să pozez. Inițial nu le-a convenit, dar văzându-mă cât de pornit sunt să descopăr această artă au început să mă încurajeze. Dintre cei trei, Alex Păun a fost cel care a ajuns să mă împingă de la spate, să-mi dea palme după ceafă când greșeam… îmi spunea „dacă vrei să faci mai mult decât să-mi uzezi shutter-ul, trebuie să înveți regulile, partea tehnică, să înțelegi ce se întâmplă cu lumina de când intră prin obiectiv și ajunge stocată ca informație digitală pe card!”. M-a pus să învăț singur, ca să fac greșeli pentru că din ele învățam mai bine!

Eu și aparatul meu

Primul meu aparat propriu și personal a fost un bridge Lumix. Am pozat cu el absolut orice: de la filamentul becului veiozei până la o frunză bătută de vânt pe malul lacului Herăstrău… Am înțeles repede că indeferent ce pozam, rezultatul văzut pe ecran era foarte departe din punct de vedere artistic de „opera pe care o vedeam cu ochii minții”.

Așa că m-am întors la pozat mașini: acolo știam regulile de încadrare – față, spate, lateral, trei sferturi… Dar aveam probleme cu panningul – camera mea era foarte lentă la focusare așa că a apărut în schemă primul DSLR. Rezultatele nu au întârziat să apară, așa că destul de repde am ajuns să fotografiez la cursele de mașini în calitate de fotograf oficial Dunlop. Au urmat sau – mai bine spus – s-au adăugat evenimentele corporate, unde trebuia să fotografiez oameni, să le surprind emoțiile, să-i integrez într-un context…

În sfârșit – fotografie nud!

În tot acest timp (vorbim despre aproape o decadă) am avut un mic secret: adoram fotografia nud. Zilnic eram pe site-uri și forumuri de profil admirând ceea ce făceau acei artiști. Îmi doream foarte mult să încerc și eu, chiar am avut două tentative cu iubitele din dotare, dar rezultatele au fost catastrofale… Aș fi vrut să mai încerc dar îmi era clar că nu știu nimic legat de această artă, așa că orice încercare ar fi fost sortită eșecului…

Totul s-a schimbat când a intrat în scena actuala iubită. Alice este cea care m-a împins de la spate după ce i-am mărturisit că îmi place fotografia nud și că aș vrea să o încerc. Primele ședințe foto nud au fost alături de prietene, prietene ale prietenelor. Am fotografiat orice tipă pe care o vedeam că zâmbește larg când îi spuneam că fac fotografie nud. Dar n-aș putea spune că făceam fotografii bune. Atunci eram încântat de ele, acum…

Adevăratul declick s-a produs când am participat la primul workshop de fotografie nud susținut de un fotograf consacrat – Dan Hecho. Acolo am aflat câte lacune aveam, cât de mult mai aveam de învățat, cât de greșit abordam actul fotografic… Deși zilnic absorbeam informații de pe net, din articole sau tutoriale video, altceva este când afli direct de la sursă, de la un fotograf care are tone de experiență și un simț artistic exacerbat! Acesta este și motivul pentru care sunt un susținător înfocat al workshopurilor de fotografie: dacă vrei să înveți – mergi la workshopuri! Nu contează cât de experimentat ești – fotografia este o artă în care actul de învățare este perpetuu!